Numeroase studii au constatat ca mancam mult si prost. Tind sa cred ca este adevarat...
Atunci cand ne-am indepartat de natura, ne-am indepartat si de hrana noastra naturala. De multe ori mancam pe fuga, mancam nervosi, mancam preocupati, ingurgitam alimente care nu fac parte din hrana noastra (ma refer aici la alimentele artificiale, pline de coloranti, conservanti si alte chimicale). Este o realitate (trista, insa realitate) ca cei mai multi dintre noi mancam pentru gust.
Candva, gustul si necesarul nutritional al hranei au fost corelate si inca mai exista o slaba reminescenta din aceasta corelatie, de exemplu sunt copii care manaca varul de pe pereti, inconstient, din cauza lipsei de calciu. Uneori poftim la portocale din necesitatea de vitamina C si exemplele pot continua.
Insa gusturile noastre au fost pervertite de catre alimentele frumos ambalate, de publicitate, de zaharul, grasimile si sarea in exces. Toate acestea ne-au rupt de simtul nostru interior care ne facea sa stim instinctiv ce este bine pentru noi sa mancam si ce trebuie evitat.
Am ajuns niste biete fiinte dezorientate care mananca la intamplare, pentru ca ambalajul este frumos, pentru ca gustul este bun, pentru ca este rapid. Aceasta cu rapid... cati dintre noi nu ne-am spus-o? E adevarat, traim intr-o lume in care totul se desfasoara rapid insa pana la urma, parca echilibrul, sanatatea si implinirea noastra sunt mai importante...
Dincolo de corelatia dintre gust si necesarul nutritional al hranei, cei doi stimuli pe care inca ii mai simtim majoritatea dintre noi sunt senzatia de foame si senzatia de sete. Ce-i drept, si pe acestia ii ignoram de multe ori, considerand ca ceea ce facem este mai important decat o simpla cerinta a organismului, de parca necesitatea hranei sau necesitatea de hidratare ar fi doar mofturi ale lui.
Desi majoritatea dintre noi simtim senzatiile de foame si de sete, tot majoritatea dintre noi am uitat sa recunoastem senzatia (la fel de importanta) de satietate. Si cum mancam pentru gust, continuam sa mancam chiar daca senzatia de foame a disparut de mult si stomacul se umple din ce in ce mai mult de hrana in surplus, hrana de care el nu are nevoie.
Hrana acceea in surplus, odata intodusa in corpul fizic, trebuie folosita intr-un fel. Dupa ce munceste sa o digere (mult mai mult decat ar fi muncit daca mancam atat cat era necesar), trebuie sa faca ceva cu ea, asa ca o depoziteaza. Si pe urma ne uitam in oglinda si nu ne place. Si zicem ca ne-am ingrasat, asa ca trebuie sa slabim si trecem la dieta. Atunci cand nu sunt recomandate de nutritionisti, de multe ori dietele inseamna infometare. Reducem drastic cantitatea hranei si il privam pe bietul corp fizic de mancarea de care are nevoie pentru a isi indeplini functiile. Si dupa ce trec zilele respective de dieta, reincepem sa mancam ca inainte, adica mai mult decat ne trebuie (sau in continuare mult si prost). Dupa care organismul, iesit din infometare, in mod firesc, face provizii, cine stie daca va mai veni o perioada ca aceea, e bine sa aiba pus deoparte, e scris in programul lui de supravietuire. Si tot asa...
Daca organismul nostru are carente iar noi continuam sa mancam in acelasi mod (care a creat aceste carente), e firesc ca pana la urma corpul fizic sa nu mai poata functiona coret. Si atunci apare dezechilibrul, care incepe cu un simptom, care neluat in seama este urmat de boala.
Atunci cand ne-am indepartat de natura, ne-am indepartat si de hrana noastra naturala. De multe ori mancam pe fuga, mancam nervosi, mancam preocupati, ingurgitam alimente care nu fac parte din hrana noastra (ma refer aici la alimentele artificiale, pline de coloranti, conservanti si alte chimicale). Este o realitate (trista, insa realitate) ca cei mai multi dintre noi mancam pentru gust.
Candva, gustul si necesarul nutritional al hranei au fost corelate si inca mai exista o slaba reminescenta din aceasta corelatie, de exemplu sunt copii care manaca varul de pe pereti, inconstient, din cauza lipsei de calciu. Uneori poftim la portocale din necesitatea de vitamina C si exemplele pot continua.
Insa gusturile noastre au fost pervertite de catre alimentele frumos ambalate, de publicitate, de zaharul, grasimile si sarea in exces. Toate acestea ne-au rupt de simtul nostru interior care ne facea sa stim instinctiv ce este bine pentru noi sa mancam si ce trebuie evitat.
Am ajuns niste biete fiinte dezorientate care mananca la intamplare, pentru ca ambalajul este frumos, pentru ca gustul este bun, pentru ca este rapid. Aceasta cu rapid... cati dintre noi nu ne-am spus-o? E adevarat, traim intr-o lume in care totul se desfasoara rapid insa pana la urma, parca echilibrul, sanatatea si implinirea noastra sunt mai importante...
Dincolo de corelatia dintre gust si necesarul nutritional al hranei, cei doi stimuli pe care inca ii mai simtim majoritatea dintre noi sunt senzatia de foame si senzatia de sete. Ce-i drept, si pe acestia ii ignoram de multe ori, considerand ca ceea ce facem este mai important decat o simpla cerinta a organismului, de parca necesitatea hranei sau necesitatea de hidratare ar fi doar mofturi ale lui.
Desi majoritatea dintre noi simtim senzatiile de foame si de sete, tot majoritatea dintre noi am uitat sa recunoastem senzatia (la fel de importanta) de satietate. Si cum mancam pentru gust, continuam sa mancam chiar daca senzatia de foame a disparut de mult si stomacul se umple din ce in ce mai mult de hrana in surplus, hrana de care el nu are nevoie.
Hrana acceea in surplus, odata intodusa in corpul fizic, trebuie folosita intr-un fel. Dupa ce munceste sa o digere (mult mai mult decat ar fi muncit daca mancam atat cat era necesar), trebuie sa faca ceva cu ea, asa ca o depoziteaza. Si pe urma ne uitam in oglinda si nu ne place. Si zicem ca ne-am ingrasat, asa ca trebuie sa slabim si trecem la dieta. Atunci cand nu sunt recomandate de nutritionisti, de multe ori dietele inseamna infometare. Reducem drastic cantitatea hranei si il privam pe bietul corp fizic de mancarea de care are nevoie pentru a isi indeplini functiile. Si dupa ce trec zilele respective de dieta, reincepem sa mancam ca inainte, adica mai mult decat ne trebuie (sau in continuare mult si prost). Dupa care organismul, iesit din infometare, in mod firesc, face provizii, cine stie daca va mai veni o perioada ca aceea, e bine sa aiba pus deoparte, e scris in programul lui de supravietuire. Si tot asa...
Daca organismul nostru are carente iar noi continuam sa mancam in acelasi mod (care a creat aceste carente), e firesc ca pana la urma corpul fizic sa nu mai poata functiona coret. Si atunci apare dezechilibrul, care incepe cu un simptom, care neluat in seama este urmat de boala.
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu